Distracție pe o trecere de pietoni din Arad

0
493

Chiar dacă pietonul are prioritate în momentul în care se află pe trecerea de pietoni, asta nu înseamnă că poți face orice vrei în timp ce traversezi.

Două tinere din Arad, au decis ieri seară, că ar fi amuzant să încurce puțin participanții la trafic prin jocul lor de pe trecerea de pietoni. Incidentul s-a petrecut pe Bulevardul Revoluției unde, două tinere încurajate de alți trei băieți s-au angajat în traversarea trecerii de pietoni într-un fel în care lor li se părea amuzant. 

Mai în glumă, mai în serios, tinerele au început să traverseze, apoi s-au întors din drum, repetând mișcarea de mai multe ori. Cel mai probabil, acesta a fost un joc pus la cale de toți cei cinci participanți, cele două fete care au oprit circulația doar ca să își facă jocul, împreună cu restul de trei băieți care priveau de pe margine.

Inconștienți fiind că acțiunile lor pot fi pedepsite în vreun fel, tinerii își găsesc tot felul de jocuri care nu sunt deloc acceptate în cazul în care vor fi sesizate autoritățile.

Imaginile au fost surprinse de o cameră instalată pe bordul unei mașini care le-a acordat prioritate și încărcate pe facebook. Personajele participante la joc nu pot fi identificate din lipsa clarității imaginilor, în cazul de față, tinerii neputând fi trași la răspundere pentru ceea ce au făcut. 

Clipul video

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.