Lunca Teuz Cermei a disputat, la mijlocul acestei săptămâni, penultimul amical al iernii. Echipa lui Radu Anca s-a deplasat pe terenul celor de la Avântul Periam, locul 6 în primul eşalon judeţean din Timiş. Cermeiul s-a impus cu 3-1, prin reuşitele lui Capătă, Matiş şi Gruiescu.
Radu Anca a folosit două formule: Gârlea – Polgar, Rogojan, Nistor, Sabău – Ciobatariu – Mager, Mihuţa, Iuga, Vlad – Capătă (repriza 1), respectiv Stănilă – Mager, Varga, Dolga, Vlad – Gruiescu, Mihuţa, A. Iuga (Ciubotariu), Deta – Matiş, Bulza (repriza 2).
Ultimul test înaintea reluării campiona­tului e sâmbătă, la Becicherecu Mic.
Crişul Chişineu-Criş a făcut şi ea o repetiţie utilă în această săptămână. Trupa lui „Ştili” Abrudean a evoluat la lumina reflectoarelor, pe terenul viceliderului din Liga
a IV-a Arad, Unirea Sântana. S-a terminat 2-1 pentru Crişul, prin dubla lui Modan, trupa lui Dan Cuedan replicând prin golul lui Martin.
Sântana a jucat cu: Iacob (Ardelean) – Toader (Haraseniuc), Paven (Brozbic), Peia (Politic), Istin (Morariu) – R.Popa (Ştrengar), Tomuţ (D. Bodea), Martin, Teodorovici (Ilinca), Prică (Parlapan) – Ilinca (Berari).
Crişul a replicat în următoarea formulă: Dagău (Mucha) – Clej (Lazăr), Pavel, Tătaru (Sabău), Siminic (Ciornei), Piţ (Lezeu), Ianc, Gîlcă (Maghici), Suslak – Bozian (70 Modan) – Modan (Matei 46).
Liderul din C4, Şoimii Lipova, a avut amical pe terenul primei clasate din Liga a IV-a Arad, Progresul Pecica. S-a jucat pe nocturna terenului din Semlac, iar la final tabela a rămas albă, 0-0, deşi ocazii au fost de ambele părţi.
Obişnuită să marcheze mult, Lipova a suferit la finalizare în ultimele jocuri, 1-4 cu Luceafărul (autogol al gazdelor), 0-2 cu UTA şi acum remiză cu Pecica. Şoimii promit însă că au păstrat golurile pentru campionat, acolo unde de altfel au o medie de aproape trei goluri.
Pecica lui Dan Stupar a început testul în următoarea distribuţie: Rusu – Iova (T.Bodri), Gabor (46 Edu), Ţugulescu (64 Gabor), Aldan – Arsene (Morar), S.Popa (Sârbu) – Huţanu (46 Drâglă), Puie (67 Măgulean), Copil (67 Huţanu) -Măgulean (46 L.Bodri).
Formaţia pregătită de Flavius Sabău a evoluat în două formule: D.Filip (Jianu) – Savin, Calvin, Bercu, Burlă – Filimon, M.Popa, Gherasim, D.Rusu – Trabalka, Banyoi (repriza 1), respectiv Jianu (Creţa) – Nagy, Dardai, Vasiu, A.Popa – Stoin, Istrate, Lazea, Marton – Obrad, Sulea (repriza 2).

Recomandările redacției