Asociația Județeană de Fotbal a stabilit programul turului doi al Cupei României – faza județeană. În urnă au intrat și prim divizionarele județene, excepție făcând Șoimii Lipova. În calitate de deținătoare a trofeului și, de altfel, calificată în turul trei în faza națională, formația lui Sabău va intra în competiție de abia în runda următoare.
Prin urmare, se vor disputa 15 partide, cu mențiunea că echipele din Ligile 5 și 6 sunt gazde:
Semlecana Semlac – UTA III
Atletico Arad – CS Glogovăț
Șoimii Livada – Șoimii Șimand
Speranța Turnu – CS Ineu
Olimpia Bîrzava – CS Dorobanți
Mureșul Zădăreni – Unirea Sîntana
Unirea Șeitin – Cetate Săvîrșin
Gloria Secusigiu – Victoria Zăbrani
Viitorul Pereg – Păulișana Păuliș
Frontiera Pilu – Progresul Pecica
Unirea Gurahonț – Frontierea Curtici
Viitorul Satu Nou – Crișul Chișineu Criș
Crișul Alb Buteni – Voința Mailat
Național Sintea Mare – ACS Socodor
CS Beliu – Victoria Felnac
Toate confruntările se joacă într-o singură manșă miercuri, 7 septembrie, începând cu ora 16,30.

Recomandările redacției