Procesul lui Ioţcu se judecă încă în fază de cameră preliminară. Se pare că Nicolae Ioţcu a depus plângere împotriva clasării dosarului lui Cristian Drăgan la DNA, plângere ce urmează a fi soluţionată.
Ieri, procurorii DNA au solicitat instanţei înlocuirea măsurii ares-tului la domiciliu cu punerea sub control judiciar şi interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu (n.r. Vladimirescu) şi de a-şi exer­cita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad pe care o avea la momentul în care a fost arestat. Cererea a fost făcută în ipoteza unei eventuale condamnări, caz în care din pedeapsa stabilită de instanţă se scade perioada petrecută în arest preventiv sau în arest la domiciliu. În replică, avocaţii preşedintelui suspendat al CJA au solicitat revocarea măsurii arestului la domiciliu, pentru că, susţin aceştia, nu se impune luarea niciunei măsuri preventive în cazul clientului lor.
 (C.G.; L.Ş.)

Recomandările redacției