După mai bine de patru ore de discuții cu medicii din Ungaria, cei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad sunt gata să trimită pacienții noștri la tratament în țara vecină.

Au fost incluși și excluși mai mulți pacienți din lista celor care corespundeau tuturor criteriilor. Mai mult, unii dintre pacienții de la Județean au refuzat transportarea în Ungaria.

„A fost un proces de pregătire și alegere a pacienților lung și foarte complex, care a suferit multe modificări, pentru că partea maghiară ne-a dat niște criterii”, a declarat dr. Radu Jipa, medic șef UPU Arad.

Din păcate, nu mai pot fi trimiși cei cinci pacienți despre care scriam mai devreme în ziarul nostru. Acum, au pornit la drum două autospeciale, înainte de asta s-au pregătit pentru transportare doar trei dintre aceștia, care au o respirație relativ bună, având între 88 și 92 la sută de saturație de oxigen, iar doi dintre aceștia au și alte patologii.

Partea maghiară a solicitat anumite criterii din care să aleagă pacienții susceptibili transportului în siguranță. Au fost trimise și refăcute liste, au fost evaluate criterii precum numele, vârsta, saturația de oxigen,tensiunea.

În ultima oră, cei din Ungaria au renunțat la doi dintre cei cinci pacienți, pentru că au fost trimiși alți pacienți din altă parte.

„Transportul se va face cu două autospeciale. O autospecială de transport de victime multiple va transporta doi pacienți, iar unul va fi transportat cu SMURD. Alături de ei vor fi, înafară de paramedici, încă doi medici și doi asistenți”, a mai adăugat Radu Jipa.

Și reprezentanții de la Spitalul Județean Arad au ținut să spună câteva lucruri pe pagina de Facebook: „Trei pacienți din Unitatea Primire Urgențe, diagnosticați cu virusul SARS CoV-2 au plecat spre Spitalul din Szeged în urma unui protocol încheiat între România și Ungaria. 

Pacienții aradeni au 30, 61 respectiv 68 de ani!

Prima pacientă care a urcat în ambulanța SMURD este Roxana, o tânără încrezătoare că se va întoarce sănătoasă acasă! 

Le urăm drum bun, însănătoșire grabnică și îi așteptăm la Arad!“

 

Recomandările redacției