Doctor Mihaela Albu Gulyas despre situația de la TBC: „Nu știm cu siguranță ce va urma. Noi ne-am luat măsurile de precauție”

0
349

În momentul de față, Aradul trece printr-o situație delicată. Oamenii sunt speriați de modul în care a fost gestionată pandemia încă de la început deoarece suntem foarte aproape de graniță, locul prin care intră sute de mii de români veniți din zonele roșii. Chiar de aceea, aceștia au nevoie să afle exact ce părere are un medic care se ocupă de pacienții cu coronavirus pentru că foarte mulți cred că vom ajunge exact ca și Suceava. Ei bine, chiar de aceea, medicul anestezist doctor Mihaela Albu Gulyas care este și  coordonatorul al Compartimentului ATI COVID-19 din clădirea din strada Stephan Ludwig Roth, Grădiște ne-a pus la dispoziție câteva răspunsuri privind situația la zi de la Compartimentul de Terapie Intensivă.

Bună ziua, doamna doctor. Cum se prezintă Compartimentul de Anestezie și Terapie Intensivă COVID-19?

„Bună ziua. Compartimentul ATI COVID-19 a fost amenajat, în regim de urgență, în clădirea din Grădiște. După cum bine știți a trebuit adaptată instalația de oxigen pentru a susține aparatura pentru terapie intensivă. La ora actuală avem 13 paturi pentru terapie intensivă, complet utilate pentru necesitățile pacienților confirmați cu virusul SARS CoV-2, aflați în stare gravă”.

Care este situația în ceea ce privește personalul medical? Aveți suficienți medici, asistente, infirmiere, brancardieri?

„La ora actuală avem suficienți medici. Conducerea spitalului a angajat, pe perioadă determinată, de șase luni, șase medici de anestezie și terapie intensivă iar unui coleg, care era cu integrare i s-a întregit norma. În ceea ce privește asistentele, infirmierele și brancardierii ne-am acoperit necesarul cu angajații spitalului din secțiile ATI I, ATI II și ATI III precum și cu asistente delegate din alte secții”.

Care sunt dotările pe care le aveți în cadrul Compartimentului ATI COVID-19?

„Avem ventilatoare pentru fiecare pat: zece fixe și trei mobile, oxigen pentru mască facială la fiecare pat, aparat de determinare ASTRUP, cinci monitoare performante cu stație de monitorizare centrală și monitoare de funcții vitale la fiecare pat, aspiratoare de secreții. Avem de asemenea, câte trei seringi automate la fiecare pat și infuzomate. La ieșirea din zona roșie (contaminată) avem o poartă de decontaminare, iar pe coridorul din aceeași zonă, de ieri a fost montat un aparat cu lumină U.V.C. pentru decontaminarea coridorului. La ora actuală avem echipamentele de protecție necesare pentru personalul medical”.

De ce ați mai avea nevoie în cadrul compartimentului?                         

„Am mai avea nevoie de aspiratoare de secreții. Acestea au fost deja comandate și trebuie să sosească pentru a putea completa necesarul.


La ce să ne așteptăm în perioada următoare?

„Nu vă pot da un răspuns cert la această întrebare. Nu știm cu siguranță ce va urma. Noi ne-am luat măsurile de precauție: am comandat aparatură suplimentară și aici mă refer în special la ventilatoare, aspiratoare și consumabile. Colegii mei au amenajat și alte secții pe care să le punem la dispoziția potențialilor pacienți care pot necesita terapie intensivă. Sper însă să nu fie cazul să le folosim”.


Un gând bun pentru colegi și pentru familiile pacienților?                     

„Le mulțumesc colegilor mei că într-un timp record am reușit să punem la punct acest compartiment. Ne-am mobilizat cu toții, fără să stăm pe gânduri chiar dacă uneori am simțit și încă simțim, din plin, presiunea care a venit odată cu această pandemie.
Înțelegem situația prin care trec familiile celor diagnosticați cu COVID-19. Vom trece peste această încercare cu încredere și compasiune. Fac un apel pe această cale, către arădeni și nu numai: să iasă în oraș doar pentru activități urgente! Prevenția este deosebit de importantă acum. Vă mulțumesc!”, a încheiat aceasta. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.