Multe şi felurite căi şi posibilităţi a mai deschis libertatea pe care-am cucerit-o şi care ni s-a-ndesat pe gît în decembrie 1989! (Vreau să spun că juma’ de libertate-am cîştigat-o noi: unii pe sub gloanţe, alţii pe sub paturi…,fiecare cum s-a priceput şi cum l-au ţinut băierile inimei şi-ale curajului, şi-o jumătate-ntreagă de libertate, planificată dinainte cu maximă migală, prin nişte Malte mai enigmatice şi decît Yaltele, ne-a fost îndesată pe gît într-atît încît şi-acum, după un sfert de veac, ne cade greu la pipote).

O cale care s-a deschis atît de larg încît nimic n-o mai poate-ngusta este cea a învăţămîntului superior şi post-universitar. Dacă-n învăţămîntul superior intră orice căzătură la bacalaureat (nimic nu-mpiedică accesul proştilor în universităţi, nici măcar prostia cu patalama la mînă!), din acelaşi învăţămînt ies toţi cei intraţi, la fel de pregătiţi ca-n momentul păşirii în aule – adică „tufe”.

După îndelunga pierdere de vreme prin sălile de cursuri şi pe la seminarii, cum să nu te-nhami la efortul presupus de-o lucrare de doctorat elaborată-n patru duminici şi trei sîmbete, între câteva sesiuni de „feisbuk” şi nişte ieşiri „la club”? Păi te-nhami, că doar nu-i de ici – de colea să-ţi strălucească-n fruntea impotenţei intelectuale un titlu academic!

Reţetă (ştiută de toată lumea, practicată-n masă, dezavuată de toţi şi nepedepsită de nimeni): iei un calculator şi-o imprimantă; iei nişte adrese din internet; iei nişte fleici zdravene din lucrări ale altora; iei cu „copy” şi dai cu „paste”; iei acceptul conducătorului de doctorat; iei titlul de „dr.”; iei funcţie (eventual prim-ministru, da’ e bun şi ministru, ba chiar şi senator sau deputat); iei leafă mare şi lefuri multe; iei cuvîntul şi ragi „în contra” corupţiei pînă răguşeşti; (dacă ai un dram de noroc şi nu se prinde nimeni, nu iei bocanci în gură).

Ni s-a umplut ţara de doctori de toate felurile, în toate disciplinele. Nu mai poţi merge pe trotuar sau pe uliţa satului, că te izbeşti la fiece pas de-un doctor. Intri-n cîrciumica „Cîrciumica” şi din spatele tejghelei te-ntreabă „domnu’ dr.”: „Ce vrei să beai, bă?”. Ceri o bericică, te-aşezi la o masă searbădă şi-asculţi dialogul cretino-idiot a doi „domnu’ dr.”. Mergi la biserică să te reculegi, şi-l auzi cîntînd subţire şi pe nas pe „ţîrcovnic dr.”. În Piaţa Mare (Agora – o, tempora!), din spatele tarabei, te serveşte cu ridichi de lună „’m-zelle dr.”.

Dacă-i spui unuia din „doctorii” ăştia că doctoratul lui face cam cît două şchioape dintr-un sul de hîrtie igienică, te-ai scos: ori nu te mai spală toată apa cursă pe Mureş de la facerea lumii, ori te spală cioclii la morgă – că altă cale nu mai e.

Acu’ mă-ntorc pe partea ailaltă şi zic: tanti Academie Română, matale de ce dormi pe matale de-atît amar de vreme? Ardică-te dar din somn, şi nu ca să-i mazileşti p-ăştia, ci să-i scobori pe prostovanii care „au tras” ani în şir în cercetare, au scris ziduri cărţi şi-au publicat tone de articole, au muncit de le-a ieşit şi pe ochi, şi pe nas, şi-au ajuns doctori cu cinci-zece ani înainte de pensionare, nu la un an după ieşirea din universitate. Lor să le iei titlurile de „doctor”, şi le dai în loc titlul de „felcer”.

(Tare-s curios dacă vom avea vreodată un prim-ministru „felcer”!).

Recomandările redacției