A doua ediție a Club fARAD, un preambul al Festivalului internațional de film documentar cu același nume, ajuns la a  noua ediție, va avea loc în 24 iunie 2022, de la ora 19:00, la Cinema „Arta“ din Arad. Seria lunară care reia câteva din cele mai de impact dintre titlurile edițiilor trecute continuă în luna iunie cu „Havana, de la înălțime“, în regia lui Pedro Ruiz, prezentat în premieră națională la fARAD 2019. Unul dintre hiturile celei de-a 6-a ediții a Festivalului de Film de Documentar fARAD, care a avut ca temă „Harta și teritoriile“, „Havana, de la înălțime“ este în primul rând „un film despre condiția umană“, cum declara regizorul, prezent la Arad, după proiecția filmului la Cinema Arta. „Această frică, această sărăcie, tristețe sau bucurie sunt universale și de acestea am încercat în primul rând să mă aproprii”, mărturisea regizorul, în 2019, la Arad. Intrarea la proiecție va fi gratuită. Prima ediție a Clubului fARAD a avut loc în 27 mai cu documentarul „Maidan”, regizat de Sergei Loznitsa. Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului și a Film ETC, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Insula 42 (anterior Asociația Film ETC – producător general Oana Radu și consultant artistic Mihai Chirilov). Co-fondatori: Mona Nicoară și 111 Film. Începând cu ediția 2019 directorul artistic al festivalului este Dimitris Kerkinos. Organizatorii evenimentului Club fARAD (care va avea loc în ultima zi de vineri din fiecare lună, la Cinema „Arta“ din Arad), sunt Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Insula 42 (fosta Asociația Film ETC), aceștia din urmă fiind inițiatorii și dezvoltatorii Festivalului fARAD.

Recomandările redacției