Un bărbat şi o femeie din Insulele Comore au încercat să iasă ilegal din România, folosindu-se de documente emise de autorităţile franceze, ce aparţineau altor persoane și pe care le-au obținut în schimbul sumei de 1.500 de euro.

Joi după-masa, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-au prezentat pentru a ieși din țară, două persoane care călătoreau ca pasageri într-un autocar, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, persoanele s-au legitimat cu două cărţi de identitate, emise de autoritățile din Franţa. Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele în cauză nu corespund cu cele din fotografiile aplicate în cărţile de identitate prezentate la control, motiv pentru care au fost duse la sediul Punctului de Trecere a Frontierei pentru cercetări.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Insulele Comore, o femeie și un bărbat, în vârstă de 24, respectiv 35 de ani.

Cu privire la cele constatate,  cei doi au declarat că doreau să ajungă în Franţa şi că au obţinut documentele de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 1.500 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor, efectuând totodată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Recomandările redacției