furtPoliţia Arad anchetează cazul a doi adolescenţi, ambii în vârstă de 15 ani, care sunt suspectaţi că ar fi furat dintr-o locuinţă din zona Subcetate.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reuşit depistarea principalilor suspecţi în cazul unui furt dintr-o locuinţă, cu prejudiciul în valoare de 13.000 de lei.
„În urma cercetărilor şi a investigaţiilor efectuate s-a stabilit că în data de 7 aprilie, M. R. şi T. S., ambii în vârstă de 15 ani, din Arad, au sustras dintr-o locuinţă de pe stra­da Diogene, aparatură electronică, ceasuri de mâna şi suma de 10.000 de lei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Jude­ţean, Camelia Tuduce.
Cei doi adolescenţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
(C.G.)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției