Polițiștii Secției 7 Rurală Lipova au depistat un bărbat de 42 de ani, din Fiscuț, care conducea un autoturism pe D.J.682, în localitatea Zăbrani.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,90 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
A mai fost depistat un bărbat de 30 de ani din localitatea Nicolae Bălcescu, care conducea un autoturism pe Calea Victoriei din municipiu.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii ambii conducători auto au fost transportați la unități spitalicești în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Recomandările redacției