De obicei, nunțile se termină cu final fericit, toată lumea mulțumită și împlinită. Nu așa a fost și în cazul unei nunți care a avut loc în Reșița, noaptea trecută.
Se pare că petrecerea nu a durat prea mult când, în afara localului, o bubuitură care urma să aducă după ea consecințe îngrizitoare s-a auzit.
Două persoane aflate într-o mașină cu numere de Arad au avut ghinionul de a lovi una dintre invitatele la nuntă.
Din cele relatate de infocs.ro, se știe că victima se afla în apropiere de parcarea localului și avea de gând să treacă pe cealaltă parte a șoselei, motivul fiind necunoscut pentru că pe cealaltă parte era pădurea.
La toată scena au asistat mai mulți invitați care, după ce femeia de aproximativ 50 de ani a fost lovită, aceștia au avut o ieșire extrem de violentă. Se pare că, într-un fel de răzbunare față de nefericitul șofer care a accidentat femeia invitată la nuntă, aceștia au sărit la bătaie, o bătaie care nu s-a sfârșit deloc frumos.
Cei doi arădeni, conducătorul auto și pasagerul acestuia au ajuns desfigurați la spitalul reșițean după ce au fost bătuți în ultimul hal de restul invitaților care, pe lăngă bătaia extrem de agresivă pe care au aplicat-o pe cei doi arădeni, au mai distrus și autoturismul acestora în totalitate.

 

Sursă: infocs.ro 

Recomandările redacției