Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Arad, au depistat și reținut doi bărbați, pentru trafic de persoane.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în perioada 2012-2013, bărbații, de 25 și 42 de ani, ambii din județul Arad, prin inducerea în eroare a victimelor, ar fi recrutat și transportat mai multe persoane pe teritoriul Irlandei, cărora le-ar fi promis în mod mincinos locuri de muncă bine plătite, hrană și cazare în cadrul unor spălătorii auto.

În fapt, odată ajunse în una din localitățile Leterkenny, Kingstown, Strabane sau Balena, victimele erau adăpostite în condiții insalubre (fără energie electrică, apă și căldură) și prin amenințare și acte de violență erau obligate să muncească 13-14 ore/zi, indiferent de condițiile meteo, în schimbul a 4 euro, sumă alocată hranei.

Victimele erau recrutate din rândul persoanelor care provin dintr-un mediu precar, lipsite de sprijin familial, fiind ușor de recrutat, manipulat, supravegheat și exploatat. În baza probatoriului administrat, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore. Suspecţii au fost prezentati magistraților Tribunalului Arad, care au decis cercetarea lor în stare de libertate.

Recomandările redacției