Actele de agresivitate aduc cu ele și consecințe destul de grave, de la dosare penale, până la pedeapsă cu executare a închisorii.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost anunțați în data de 4 august 2020, că un bărbat de 28 de ani și-ar fi agresat soția, în vârstă de 24 de ani, pe strada Prunului din municipiu.

Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, totodată fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

În aceeași zi, Polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Sebiș au aflat de un bărbat de 53 de ani, din Chisindia, care s-a apropiat de fosta sa soție, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Gurahonț, pe numele său.

Bărbatului i-a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătorești.

Recomandările redacției