alcÎn urma unei acţiuni pentru combaterea şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au depistat în trafic două persoane care au condus autoturismele în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

R.F., de 42 de ani a fost depistat în Lipova în timp ce a condus un autoturim Dacia, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,81 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Tot în Lipova a fost depistat şi I.O., de 45 de ani, care conducea un autoturism  având o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele celor doi s-au întocmit dosare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o alcoolemie peste limita legală.

(D.D.)

Recomandările redacției