bataieDoi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au agresat două persoane la Ghioroc şi au distrus maşinile acestora. Aceştia au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe. Aceştia au agresat două persoane şi au provocat distrugeri autoturismelor acestora, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 4.00, după ce se întorceau de la lac.
Cei patru s-au întâlnit tocmai în faţa Postului de Poliţie Ghioroc care este situat la răscrucea drumului de la balta spre centrul localităţii. A fost sesizată poliţia telefonic, şi patrula intercomunală a zonelor Covăsânţ, Ghioroc şi Păuliș a ajuns în timp util, pentru a prinde agresorii. Cei doi au lovit cu pumnii şi cu o bâtă de basseball două persoane, împotriva cărora au folosit şi un spray lacrimogen. De asemenea, aceştia au spart parbrizul şi geamul autoturismelor cu care s-au deplasat victimele. Coincidenţa a făcut ca totul să se petreacă în faţa Postului de Poliţie Ghioroc.
„Poliţiştii au ajuns când conflictul era încă în desfăşurare, şi au identificat agresorii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber. Inculpaţii au fost arestaţi preventiv pentru activitate împotriva bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Au fost prezentaţi cu mandat de arestare deoarece se aflau în loc public. Aceştia sunt cercetaţi şi pentru distrugere, pentru spargerea geamurilor la autoturisme, pentru care victimele au depus plângere la poliţie.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova a solicitat arestarea preventivă a celor doi agresori, F. V. Gâb, şi G.I. Peţa. Magistraţii Judecătoriei Lipova au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele celor doi pentru 29 de zile. Aceştia sunt cercetaţi pentru clarificarea conflictului şi împrejurărilor acestuia şi a stabilirii răspunderii fiecăruia în faţa legii.
Claudia Gavra

Recomandările redacției