Furtul din supermarketuri este des întâlnit de poliţişti şi se pare că nici pe cei din alt judeţ, nui interesează de consecințele care vin o dată cu încălcarea legii.

Polițiștii Secției 2 Poliție Micălaca cercetează doi bărbați, de 28 și 41 de ani, din județul Bihor. În data de 3 noiembrie, ar fi sustras dintr-un hypermarket de pe Calea Radnei, produse nealimentare în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit societății comeciale, pe numele celor doi bărbați fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Recomandările redacției