Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au depistat doi cetăţeni din Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Duminică, în jurul orei 22.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, două persoane care se deplasau pe jos, pe lângă gardul care delimitează parcarea camioanelor de zona de câmp, spre frontiera cu Ungaria și care nu își justificau prezența în zonă.

Cei doi cetățeni străini au fost preluați și conduși la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Siria, un bărbat în vârstă de 30 ani și un minor în vârstă de 17 ani, care au declarat că doreau să ajungă în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor două persoane, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției