Doi hoți căutaţi de autorităţi, depistaţi la vamă încercând să fugă din țară

0
449

Două persoane, soț și soție, căutate de autorităţile germane au fost depistate de polițiștii de frontieră și predate organelor de urmărire penală.

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, cetăţeanul român S.L., în vârstă de 44 de ani, domiciliat în judeţul Caraş Severin. La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile germane, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiunii de furt.

Tot în data de 23.06.2020, ora 01.00, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român S.M., în vârstă de 39 de ani, având domiciliul în judeţul Caraş Severin. Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele femeii era emis, de către autorităţile germane, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiunii furt.

În ambele cazuri, persoanele au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în  vederea dispunerii măsurile legale care se impun”, spun reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.