Doi îngrijitori de la Grădina zoologică din Braşov sunt în stare gravă după ce au fost atacaţi, luni, în cuşca urşilor.

Luni dimineaţă unul dintre îngrijitori a intrat în cuşca celor trei urşi de acolo. Din senin, a fost atacat de unul dintre animale. Omul a strigat după ajutor, iar un coleg a intrat în cuşcă cu o bucată de prăjitură. A încercat în zadar să distragă atenția ursului. Animalul l-a atacat şi pe el. Un vizitator a fost cel care a reuşit să sune la 112 şi să ceară ajutor.

Mai mult, bărbatul a avut prezenţa de spirit să închidă poarta cuştii animalelor înainte ca acestea să iasă. Imediat la faţa locului au venit două echipaje Smurd. Şi salvatorii au avut nevoie de ajutor ca să poată intra în cuşca animalelor.

„În jurul orei 10.20 am fost sesizaţi cu privire la faptul că doi îngrijitori de la Grădina Zoologică Braşov au fost atacaţi de un urs în timp ce făceau curăţenie în ţarcul acestuia. Bărbaţii, de 60, respectiv 47 de ani, au suferit multiple traumatisme, fiind în prezent în îngrijirea cadrelor medicale”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Braşov. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Este primul incident de acest gen de la Grădina Zoologică Braşov. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul.

Şeful Serviciului Ocrotirea Animalelor şi Protecţia Mediului de la Grădina Zoologică Braşov, Roger Rois, a declarat pentru Mediafax, că îngrijitorii nu ar fi respectat anumite proceduri. „Din primele informaţii pe care le avem, care urmează să fie confirmate şi de ancheta pe care o vom derula şi noi şi autorităţile, nu au respectat procedurile de lucru şi nu s-au asigurat că animalele sunt în spaţiul exterior, în momentul în care au vrut să intre în spaţiul lor interior să le facă curat şi să le dea mâncare. Unul dintre animale era înăuntru, ascuns după uşă, îngrijirorul nu l-a observat şi aşa s-a întâmplat. A intrat unul dintre îngrijitori, a fost atacat, al doilea a intrat să îl ajute pe primul şi a fost atacat şi el”, a spus Roger Rois.

Recomandările redacției