Doi muncitori au fost arși în timp ce efectuau lucrări la Astra Vagoane Marfă Arad. Luni, în jurul orei 16,00, a avut loc un eveniment soldat cu accidentarea a doi lucrători, C. P., în vârstă de 57 de ani şi B. I., în vârstă de 52 de ani, electricieni în cadrul unei firme de instalaţii electrice, care executau lucrări în incinta fabricii de vagoane.
„Dintr-o eroare de manevră executată de dispecerii electrici s-a produs un arc electric,  la tensiune ridicată, de 6.000 de Volţi, a cărei flamă a produs arsuri pe braţe şi faţa celor doi lucrători. Ulterior producerii evenimentului, cei doi acciden­taţi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a început evaluarea şi investigaţiile specifice unor arsuri“, se arată într-un comunicat al ITM Arad.
Firmele implicate în eveniment au demarat cercetarea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment.
(C.G.)

Recomandările redacției