Polițiștii municipiului, împreună cu efective ale I.J.J. Arad și polițiști locali din municipiu, au desfășurat, în după-amiaza zilei de 13 aprilie, o acțiune de amploare, în zona cunoscută cu denumirea populară „Ráczfertály”.

Mai mult de 160 de persoane au fost legitimate, 93 de vehicule verificate; reținute patru permise de conducere și retrase șapte certificate de înmatriculare, fiind aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 19.000 de lei.

În cadrul activităților desfășurate, în zona Boul Roșu au fost depistați doi minori, din Timișoara, căutați de polițiștii timișoreni din ziua de 13 aprilie. Aceștia au fost predați reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în vederea luării măsurilor legale.

De asemenea, un arădean, de 63 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,55 mg./l. alcool în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Aceste acțiuni continuă, fiind desfășurate periodic, în mai multe zone din municipiu.

Recomandările redacției