Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că senatorul independent Valer Marian şi deputatul PSD Liviu Harbuz, precum şi fostul senator PDL Marian Iulian Rasaliu s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale.

Potrivit unui comunicat al ANI remis vineri AGERPRES, Valer Marian s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a deţinut simultan calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Nord Vest Press SRL (în perioada 19 decembrie 2008 – 14 martie 2011) şi SC Bonda Impex SRL (19 decembrie 2008 – 12 iulie 2013).

Valer Marian nu a menţionat calitatea de administrator la societăţile comerciale Nord Vest Press SRL şi Bonda Impex SRL în niciuna dintre declaraţiile de interese depuse în calitate de senator, în perioada decembrie 2008 – iunie 2013, motiv pentru care ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Liviu Harbuz se află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deţine simultan atât calitatea de deputat, cât şi pe cea de comerciant persoană fizică autorizată, în cadrul „Harbuz Liviu Persoană Fizică Autorizată”.

Conform dispoziţiilor art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, „calitatea de senator este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale”, iar art. 16, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 96/2006 stipulează: „calitatea de senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990”.

La rândul său, Marian Iulian Rasaliu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de senator (2008-2012), a participat la concursul organizat în data de 1 octombrie 2010 de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Braşov, în vederea ocupării funcţiei publice de conducere de şef serviciu al Serviciului Economic Recuperare Debite.

În urma susţinerii concursului, Marian Rasaliu a fost declarat „admis” şi numit în funcţie la data de 12 octombrie 2010, pe perioadă de timp nedeterminată.
Ulterior, la 13 octombrie 2010, Marian Rasaliu s-a suspendat din funcţia publică pe durata exercitării mandatului de senator, respectiv până la data de 19 decembrie 2012.

La data participării la concurs, respectiv la data ocupării funcţiei publice de şef serviciu, acesta deţinea deja o funcţie publică, respectiv cea de senator.

Prin urmare, potrivit ANI, Rasaliu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13 octombrie 2010 (data suspendării din funcţia de şef serviciu la APIA) – 19 decembrie 2012 (data reluării activităţii de şef serviciu).

Astfel, el nu a respectat dispoziţiile art. 81, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „calitatea de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului”.

 

 

(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)

 

Recomandările redacției