Scriitorii timişoreni Daniel Vighi şi Viorel Marineasa vor fi vineri, 17 octombrie 2014, la ora 11, oaspeţii de marcă ai Colegiului Naţional Vasile Goldiş din Arad, eveniment pregătit cu atenţie şi cu minuţiozitate de prof. dr. Anca Giura şi prof. drd. Livia Nadiş. Prezenţa celor doi scriitori va fi prilej pentru o dezbatere pe tema cărţii „Memorator pentru tanchişti”, un fermecător volum scris „la două mâini” de cei doi autori prieteni, dezbatere care se va consuma în Sala de Conferinţe a colegiului.
De asemenea, va fi prezentat elevilor în premieră un film documentar despre contele Teleki, ocazie cu care se va aprofunda istoria unei familii nobiliare cu o viaţă mai mult decât literară.
Filmul documentar „Pubi şi Fiameta” îl descoperă pe Eugene Teleki (Pubi), ultimul conte Teleki şi nepot al prim-ministrului Ungariei din perioada interbelică, cel care ştia cinci limbi („… povestea în latină ca în română!”). Era urmaş al unor conţi scăpătaţi, veniţi din Ardeal, iar tatăl fusese mare entomolog. Soţia sa era fiica lui Alexandru Mocioni (bărbat politic român, deputat în Camera Ungară a Parlamentul de la Budapesta mai multe legislaturi, omul despre care Nicolae Iorga afirma că „… este un român cu a cărui minte ne mândrim”, iar Vasile Pârvan îl considera ca fiind „… cel mai mare binefăcător al românilor de peste munţi”). Era proprietarul castelului Mocioni-Teleki din Căpâlnaş (azi sanatoriu de boli psihiatrice). Comuniştii au naţionali­zat castelul, inclusiv impozanta bi­bliotecă cu multe cărţi legate luxos în piele. În anii ’50, un administrator pe nume Corlie, cu doar patru clase elementare, a decis să dea foc cărţilor.
Pubi trăia din mila ţăranilor – îi plăcea să trăiască la fel ca ţăranii. Lucra şi ca muncitor drumar, însă avea o viaţă de hoinar. A murit prin 1980, într-o gară.
Daniel Vighi a aflat în condiţii cel puţin stranii povestea efervescentă şi tragică a unui conte vagabond căsătorit cu o castelană Mocioni. Pe baza unei povestiri semnate de acesta, s-a realizat filmul „Pubi şi Fiameta”.

Recomandările redacției