Doi dintre componenţii Academiei Arădene de Lideri au fost selectaţi să reprezinte oraşul în cadrul unui proiect de Simulare al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Brigitta Saszet şi Adrian Sereş vor lua parte, în intervalul 20-25 martie, la o serie de sesiuni diplomatice ale ONU care se vor desfăşura în cadrul proiectului la Bucureşti, în Parlamentul României. „Cei doi tineri arădeni vor îndeplini calitatea de ambasadori, însărcinați cu reprezentarea unor state, respectiv organizații internaționale.Timp de cinci zile, alături de mulți alți tineri din toate colțurile lumii, Adrian Sereș va îndeplini calitatea de ambasador al Franței în Comitetul Juridic al Adunării Generale ONU, iar Brigitta Saszet va reprezenta diplomatic UNESCO în Consiliul Drepturilor Omului al ONU. […] Cei doi tineri arădeni cu studii superioare în materie de politică externă, drept internațional, economie și istorie, vor face tot posibilul ca imaginea Aradului să primească aplauze și aprecieri din toate colțurile lumii. Adrian și Brigitta, înainte de a fi diplomați ai ONU, sunt ambasadorii Aradului! Noi le ținem pumnii strânși și le urăm succes!”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Mişcarea Arădeană şi semnat de Adela Cristea.

A1 77
Ultimă oră! Austria ne primește în Schengen, însă doar pe care aeriană
citește mai mult »