Doi tineri, depistați de jandarmi în timp ce pescuiau prin metoda „greblare”

0
205

Jandarmii au depistat doi bărbați care pescuiau prin metoda „greblare”, în zona localităților Aluniș și Cicir.  Joi,  21 iunie a.c., în jurul orelor 19.25 și  22.20, un echipaj de jandarmi, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona bazinelor naturale piscicole de pe raza județului Arad, a depistat doi bărbați, cu vârste de 32 respectiv 35 de ani, care pescuiau prin metoda ,,greblare”, pe râul Mureș în zona localităților Aluniș și Cicir. În urma verificărilor efectuate, asupra celor două persoane au fost găsite ustensile de pescuit echipate cu mulinetă, fir textil, cârlige tip triplă și plumb. Unul dintre bărbați deținea și o ,,gafă”, pentru agățarea peștilor.  „Având în vedere că «pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare», constituie infracțiune, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală”, susțin reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad. Uneltele găsite, au fost ridicate în vederea confiscării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.