Doi tineri din Curtici au spart 12 locuinţe

0
279

Doi tineri din Curtici au spart, în doar câteva zile, nu mai puţin de 12 locuinţe. Printre obiectele furate se regăsesc şi 7 ceasuri, în valoare de câteva mii de euro. Cel mai scump valora aproape 20.000 de lei. Suspecţii au fost reţinuţi, iar prejudiciul din ultima spargere a fost recuperat înainte ca produsele să fie vândute sau amanetate.

Aceşti tineri, unul în vârstă de 18 ani, celălalt de 20, au reuşit să fure din mai multe locuinţe bunuri în valoare de mii de euro, pe care le-au tot valorificat. Ultima lovitură au dat-o în urmă cu exact o săptămână, când, prin escaladarea gardului şi forţarea unei ferestre au pătruns în locuinţa unui concitadin de la care au furat, printre altele 12 role de sârmă de cupru, bijuterii şi ceasuri de mii de euro. Unul dintre ele valora, singur, aproximativ 4000 de euro.

„Poliţiştii au identificat şi reţinut doi tineri bănuiţi de comiterea unui furt din locuinţă. Tinerii ar fi pătruns prin escaladare şi au sustras bunuri de 22.000 de lei”, a declarat inspector principal de poliţie Lorena Pîrvulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Cei doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti pe bază de ordonanţă, iar judecătorii au decis ca ei să rămână în arest, pe numele lor fiind emise mandate de arestare pentru 29 de zile.

Cristian Cotuna

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.