inselaciunePoliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale i-au identificat pe Ştefan G., de 20 ani, şi Ioan S., de 25 ani, ambii din Arad. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că aceştia, în data de 24 mai, au efectuat lucrări de reparaţii la locuinţa lui Mircea P., solicitându-i alte sume de bani decât cele iniţiale. „Prejudiciul cauzat în valoare de aproximativ 18.800 de lei a fost recuperat, cei în cauză fiind cerce­taţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber.
Poliţiştii au mai depistat infracţiuni săvârşite în trafic. În data de 22 iulie, poliţiştii Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Arad, l-au depistat în trafic, pe raza localităţii Secusigiu, pe Ioan L., de 44 ani, din Arad, care a condus un auto marca Mercedes Vito, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul  etilotest a rezultat o valoare de 1,10 mg./l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind dispusă recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o alcoolemie peste limita legală.
(C.G.)

Recomandările redacției