Curțile comune vin de cele mai multe ori cu anumite inconveniente. Acesta este și cazul unor arădeni care au pornit o luptă pentru dreptate din cauza unui gard de jumătate de metru. Situația poate părea banală, însă totul a pornit în noiembrie 2021 după ce unul dintre vecini a reclamat la Poliția Locală că vecinul său a făcut o construcție pe condominiu fără aviz. De aici lucrurile au degenerat după ce vecinul care a început construcția a primit 1.000 de lei amendă. Aceștia nu și-au mai vorbit timp de o perioadă îndelungată, însă recent vecinul ce a făcut reclamația a apelat la noi pentru a ne spune povestea. Iar cum de obicei orice poveste are două versiuni am ales să le ascultăm pe amândouă.

Am stabilit o întâlnire cu cetățeanul ce ne-a rugat să îi ajutăm cu un articol, pentru a asculta ce are de spus. Astfel, joi de dimineață ne întâlnim cu acesta care ne povestește despre cum vecinul său și-a construit un gard pe trotuarul din fața casei și a blocat calea de acces pe acesta. Practic gardul construit a blocat accesul pe trotuar, iar sexagenarul este nevoit să circule pe lângă trotuar unde este doar pietriș. Pe lângă faptul că și-a construit un gărduleț problema a fost și că nu a întrebat ceilalți locatari dacă îi permit acest lucru.

„A construit un gard pe condominiu și mi-a blocat calea de acces pe trotuar, iar eu sunt nevoit să circul pe unde parchez mașina. El a construit dar nu a întrebat pe nimeni. Am făcut plângere, au venit cei de la Poliția Locală, însă după ce i-au dat amendă nu au dat un termen pentru a da jos gardul”, ne-a relatat unul din proprietarii curții comune.

După întâlnirea cu acesta la numai câteva ore ne întâlnim și cu cel care a construit gardul, după ce ne-am înțeles în prealabil să ne vedem undeva în centru. De partea cealaltă lucrurile stăteau cu totul diferit, iar gărdulețul a fost ridicat mai mult pentru intimitate. Potrivit proprietarului, acesta a turnat trotuarul din bani proprii și a pus gresie pe jos, iar de fiecare dată vecinii făceau mizerie fără a curăța. Mai mult când aceștia au tunat trotuarul au fost ironizați de vecini, fapt care i-a deranjat.

„În momentul în care era doar pietriș pe jos nu era tot curte comună? Problema este că am făcut gărdulețul de jumate de metru, care este mai mult estetic. Însă, ce ma deranjat a fost că de fiecare dată făceau mizerie în fața casei mele fără a avea bunăvoința de a face curat. Înainte de a face gărdulețul s-a urcat cu mașina pe gresie și a rupt puțin din ea, iar după ce am pus gărdulețul l-a agățat cu mașina. Nicicum nu e bine, dacă știam că trotuarul este problema făceam încă unul, în loc să plătesc amenda (n.r. pentru gard). Însă, este mai mult o invidie între vecini deoarece există acces în curte”, ne-a declarat vecinul reclamat.

Totuși, până cei doi își vor rezolva problema poliția a dat termen 30 mai, deci mai trebuie să așteptăm câteva luni pentru concluzii, asta dacă nu le-ați tras deja…

Recomandările redacției