Cu o carieră de invidiat, care a trecut barierele țării noastre, renumitul ziarist Ioan Weisl a încetat ieri din viață.

Dragi prieteni si membri de familie de acasa si nu numai,

Cu durere in suflet trebuie sa va anuntam ca, dupa o scurta dar grea suferinta, tata (Ioan Weisl) a pierdut lupta cu boala si a plecat dintre noi astazi, 5 august.

Slujba de priveghi va avea loc maine, 6 august si duminica, 7 august, la orele 19:30, la casa mortuara Silentium Aeternum (de peste drum de cimitirul Pomenirea).

Inmormantarea va fi luni, 8 august, dupa-masa, la cimitirul Pomenirea (voi reveni sa confirm ora exacta).

Fie-i memoria binecuvântată”, este anunțul fiicei sale, Andreea Weisl.

Jurnalistul arădean Ioan Weisl avea 69 de ani și făcea parte din Uniunea Jurnaliștilor Profesioniști din România.

O mare parte din viață a fost inginer, iar apoi a lucrat chiar și în administrație (la Prefectura Arad și la Consiliul Județean Arad). Ioan Weisl a început să scrie la ziar din 1991.

A scris pentru Tribuna de Arad, Renașterea bănățeană, Adevărul de București, ajungând să colaboreze chiar și cu prestigiosul BBC (timp de 2 ani), iar din 2001 a devenit ziarist cu normă întreagă, pe post de corespondent de la Arad pentru agenția de știri Agerpres.

Dumnezeu să îi odihnească!

Recomandările redacției