domide-niculescu-dumitrache1S-a stins din viață, sâmbătă, la vârsta de 93 de ani.  Angelo Niculescu rămâne un personaj imens în fotbalul românesc, asupra căruia și-a lăsat amprentă puternică. La despăr­țire, și pentru că au existat legături puternice, Aradul îl petrece cu un gând bun.
Angelo Niculescu era antre­norul care califica echipa națio­nală a României la un Campionat Mondial după aproape patru de­cenii. Ultima prezență a României la Mondiale fusese consemnată în 1938, în Franța. În 1970, cu arădenii Flavius Domide și Gheorghe Gornea în efectiv, „tricolorii” ajun­geau la turneul final din Mexic. „Prima dată am fost chemat la lot la sfârșitul anului 1968, am fost vreo 30, a ales 16, eram printre ei, și am rămas până în 1975, eram cam șapte-opt provinciali. Doamne iartă-l, a fost unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a avut România. Știa să vorbească, era foarte bine dezvoltat ca antrenor. Avea o singură simpatie, Radu Nunweiller. Am jucat 19-20 de jocuri, pentru mine a fost foarte mare. A avut și un ajutor foarte bun, pe Emerich Vogl, apoi pe Nicușor, de la Dinamo. Înaintea oricărui joc te încuraja, știa cum să facă în așa fel încât să câștigăm jocul”, îl evocă Flavius Domide.
Născut pe 1 octombrie 1921 la Craiova, Niculescu a jucat pentru echipele Rovine Grivița și FC Craiova. Cu a doua grupare (era coleg acolo cu arădeanul Mircea Henegaru, tatăl antrenorului de astăzi) are un titlu neoficial de „campion de război”. După, a trecut în București, unde a îmbrăcat tricourile echipelor Carmen, Ciocanul și Dinamo. La Dinamo a început cariera de antrenor, în 1952, după trei ani câștigând campiona­tul României. Urmează bornele Steaua București și Tractorul Bra­șov, prima experiență ca antrenor federal, apoi revenirea la Dinamo, unde câștigă o Cupă a României (1964) și un nou titlu (1965).
În 1967 preia postul de selecționer și califică România la Mondialul mexican, apoi doi ani mai târziu, în 1972, îi conduce pe „tricolori” în sferturile de finală ale Campionatului European din Belgia.
Din 1973 devine antrenorul Sportului Studenţesc, patru ani, doi ani antrenează Poli Timișoara, mai are o revenire la Dinamo, în 1980, și tot în prima ligă se regă­sește, câte un an, la SC Bacău, U Cluj și Oțelul Galați.
A activat la Strungul acum trei decenii
În sezonul 1985-1986, Angelo Niculescu apare în schemă la Strungul Arad. Divizionara B de atunci avea susținere foarte pu­ternică din partea fabricii omo­nime, iar condițiile de care beneficiau fotbaliștii le depășeau de multe ori pe cele de la UTA. Cum a ajuns Angelo Niculescu la Arad își amintește Gabor Biro, antrenorul principal al Strungului în acel an: „A venit ca și director tehnic. Din ce îmi amintesc, Sotir, care se ocupa de gazon și lo­cuia la stadion, era bucureș­tean, el a luat legătura cu domnul Ioan Vlaicu (n.r. omul numărul 1 al clubului), dânsul m-a întrebat cum văd lucru­rile, i-am spus că mă bucur dacă vine. Și am lucrat o perioadă împreună. Aveam echi­pă bună, cu Nedelcu, Clipa, Stredie sau Popescu. Îmi pare rău că s-a dus…”.
„Am terminat acel campionat pe locul 11, Leonida Ne­delcu a fost golgeterul nostru, cu 20 de goluri”, rememorează Ladislau Körössi, conducător marcant al Strungului. „I-am fost student cât mi-am făcut licențele, am amintiri frumoase. Mi-a fost oaspete când a venit la Arad, regret că a trecut în lumea celor drepți”, adaugă și Ioan Pătrașcu.
A inventat tiki-taka
Pe site-ul oficial, Federația Română de Fotbal reamintește că „Angelo Niculescu este consi­derat de FIFA drept inventatorul stilului de joc «tiki-taka», făcut celebru în ultimii ani de FC Bar­celona”. Flavius Domide întărește: „La noi s-a numit temporizare, dar, de fapt trebuia să fie mingea la noi cât mai mult timp, așa ne explica că suntem noi în atac. Din acest punct de vedere, ne-a ajutat foarte mult. Poate că nu mergeam imediat la poartă, dar pasam mult, inclusiv cu fundașii. Îna­inte de Mexic, am fost într-un turneu în America de Sud, unde am jucat cu echipe foarte puter­nice – Flamengo, Fluminense, Botafogo, atunci am făcut omo­genizarea. Eram tineri, doar Dan Coe, Doamne iartă-l și pe el!, era mai în vârs­tă. Așa ne pregătea că știam cu patru zile înaintea meciului cum vom juca. Păcat că s-a dus”.

Recomandările redacției