Domnica Pop, sub frisonul cuvântului care-şi apără litera

0
338
41_Domnica Pop
Domnica Pop, autoarea cărţii „Mecanica frigului“

Poeta Domnica Pop se dovedeşte a fi într-o perioadă de graţie: după ce în prima parte a tinereţii a stat deoparte, meditând la  viaţa ei interioară fără să publice mai nimic, iată că de şase ani, în această a doua tinereţe a ei, îşi  publică una după alta cărţile. Şi, culmea culmilor, volumele de poezie puse pe taraba simţurilor noastre lirice sunt din ce în ce mai bune, departe de diluarea valorii lor, aşa cum se mai întâmplă la unii autori care publică prea des cărţi.

Clepsidra de stele – 2009; Rodia cu rubine – 2010; Clipe de tăcere – 2011; Albastru – 2011; Frica – 2012 (în două ediţii, la două edituri diferite); Podul de hârtie – 2013 şi cea despre care facem acum vorbire, Mecanica frigului – 2014, sunt cărţile publicate de Domnica Pop până în prezent. Ca să nu mai spunem de cele şase cărţi de antologie în care a fost prezentă cu poemele sale.

Domnica Pop este o poetă recunoscută îndeosebi ca mânuitoare a instrumentelor concise ale haiku-ului. Se simţea la ea o anumită rigoare a trăirilor transpuse în canoanele poeziei de format fix. De aceea am rămas oarecum surprins cu această Mecanică a frigului, în care poeta îşi despică destul de brutal pieptul pentru a elibera de acolo cuvintele pe care parcă le ţinea în frâu, până acuma. Dădea impresia că Domnica Pop îşi cântărea cuvintele din inventar cu grija de a nu le risipi, de a nu le irosi, lăsându-şi sufletul trist şi înfrigurat.

Aici, în Mecanica frigului poeta se scutură de concis şi dă drum liber cuvintelor să zburde şi gândului să cugete. Lumea poetei se mulează într-un areal restrâns: familie, copilărie, iubire, tinereţe. Adică al vieţii, al traiului în sine. Într-un sine prieten, arareori duşman, dar dureros: „pe când/am început să gândesc/nimic nu mă speria//doar tunetele/şi plânsul pe ascuns/al mamei“ (Frison 13); „duhul copilăriei/s-a desprins/ca primul sărut“ (Frison 38); „în după-amiaza lungă/ca o speranţă//mama//colorează cu rufe/biografia aerului//liniştea se aşterne/pe sfoară“ (Frison 55). Nici sacrul nu-i ocoleşte neliniştile, asimilarea şi asumarea credinţei (sub deviza iezuiţilor) căpătând conotaţii demiurgice: „AD MAJOREM DEI GLORIAM//din când în când/bunica-mi lua mâna/în numele Tatălui/al Fiului/şi-al Sfântului Duh//pe drumul omului/duceam trinitatea/acasă“ (Frison 12).

Cu Mecanica frigului, Domnica Pop ne confirmă sentimentul că sensibilitatea ei s-a cununat cu cifrul cuvintelor, dezvăluind o poetă care se legitimează cu poeme plămădite din despicătura unui suflet sensibil, filigranat cu viaţa de dincolo de vorbe,  pe care şi le asumă: „GÂNDURI//sînt un simplu cuvânt/care-şi apără/litera“ (Frison 76), poem cu care se şi încheie cartea.

 

Cartea Mecanica frigului semnat de Domnica Pop a apărut în regia autoarei şi are un aspect plăcut, tiparul executat fiind de o bună calitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.