Despre deontologia profesională, despre atitudinea pentru meseria pe care o practici, căreia i te-ai dedicat, am să reproduc în cele ce urmează o pildă edificatoare pentru ceea ce înseamnă meseria de medic.

Un medic a intrat grăbit în spital, după ce fusese chemat la telefon pentru o intervenţie chirurgicală urgentă asupra unui tânăr grav bolnav. S-a dus direct la blocul operatoriu. Aici l-a găsit pe tatăl băiatului, care i-a strigat: De ce v-a luat atât de mult timp să veniţi? Nu ştiaţi că viaţa fiului meu e în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii? Medicul i-a zâmbit şi a spus: Îmi pare rău, nu eram la spital, am venit cât am putut de repede. Calmaţi-vă! Tatăl tânărului i-a replicat, furios: Să mă calmez? Dacă fiul dumneavostră ar fi în sala de operaţie pe moarte, ce-aţi face, v-aţi calma?

Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. I-a spus tatălui: Slavă Domnului, fiul dumneavoastră este salvat. Dacă aveţi vreo întrebare, întrebaţi-o pe asistentă. Şi a ieşit val-vârtej din spital.

Tatăl tânărului operat s-a dus la asistentă şi a întrebat-o: De ce acest medic este aşa de arogant? Nici n-a vrut să stea de vorbă cu mine! Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe obraz: Fiul lui a murit ieri, într-un accident de maşină. Era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. A plecat aşa repede pentru a-şi termina înmormântarea fiului său.

Într-o oarecare împrejurare am cunoscut un om care este tocmai în pragul examenului vieţii sale: va susţine în aceste zile examenele de licenţă pentru dobândirea calificării de medic stomatolog. Am avut prilejul să-i ofer pentru reuşita lui la examen, propriul meu organism viu, încă neîmbălsămat în formol. Cu alte cuvinte i-am devenit cobai sau mai degrabă material didactic pentru a-şi putea prezenta lucrarea de licenţă. Mai precis mi-am pus la bătaie toată gura, cu dinţi cu tot, sau mai exact cu gingiile golaşe că dinţii mei au devenit o legendă. Că aveam până în a-l cunoaşte pe domnul doctor, gura praştie, doar ici-colo câte-un dinte cariat sau vreo umbră de fostă măsea.

Ceea ce m-a impresionat la acest tânăr medic stomatolog  a fost seriozitatea cu care mă trata, faptul că nu mă socotea deloc, cobai sau vreun material didactic, cum tocmai am spus mai sus că mă simţeam. Din contră,  mă încuraja, era delicat, nuanţat şi încerca să-mi explice orice operaţie executa şi de ce anume o făcea. Printre zgomotele de freză care ţiuia ca sirena utecistului Vasile Roaită, printre ustensilele alea ce seamănă – pe scaunul stomatologic – ca un loc de supliciu al inchiziţiei medievale, în timp ce stăteam ore în şir cu gura căscată (uneori din obişnuinţă mergeam şi pe stradă cu gura căscată), ei, bine, printre toate aceste elemente deloc încurajatoare, tânărul doctor reuşea să mă facă să mă simt confortabil, să mi se pară scormonirea în bolta palatină ca un gest de mângâiere pe creştet.

La urmă de tot  a ieşit cum nu se poate mai bine. Acum sunt în stare să mă alimentez ca oamenii mari, nu ca bebeluşii, pot fluiera calm şi fericit Aria Învingătorului şi chiar pot să savurez, după mulţi ani, muşcătura unui măr Ionatan.

Lui, tânărului medic stomatolog, îi zic, în acest catren:

Gura mea era cam ştirbă,

Iar măseaua precum hârbu.

Acum tocmai mi-o extirpă

Şi-o tratează doctor… Ştirbu.

Mulţumesc frumos doctore Iosif Ştirbu, atitudinea dumneavoastră dovedeşte profesionalism, deontologie!  Precum cea a chirurgului de la începutul acestui articol.

  • Ica Sarbu spune:

    cuatam pareri despre medicul la care urmeaza sa fiu pacinta si uite ca am gasit …multumesc .

  • Laura spune:

    Un Doctor f bn de recomandat la toata lumea si ca Profesionalism si sub aspect de preturi..o mana delicata Si de o rabdare infinita ..am fost de 2 ori la aceasta persoana minunata, urmeaza sa merg din nou..vi-L recomand tuturor, nu veti fi dezamagiti deloc credeti-ma…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției