Dorin Jiva a fost ales, aseară, ca viceprimar al comunei Tîrnova, cu un număr de opt voturi din tot atâtea posibile.
Acesta a fost viceprimar ales din vara anului trecut de către Consiliul Local Tîrnova, însă în cursul lunii ianuarie a demisionat din funcție. La acea vreme Jiva nu a dorit să explice motivele, însă acum a făcut-o.
„Când am demisionat am făcut-o din cauza faptului că eram administrator de firmă și era posibil să fiu declarat incompatibil cu funcția deținută. Acum am rezolvat acea problemă, în sensul că am din acest moment, 15 zile să decid ce fac. Voi renunța la firme sau le trec pe munele altei persoane”, a explicat Dorin Jiva.
Acesta a fost ales aseară cu opt voturi, în condițiile în care consilierii apropiați primarului Florin Farcașiu nu s-au prezentat la ședință.

A1 708
Pieton rănit grav de un taxi pe trecerea de pietoni, pe strada Poetului (foto, video)
citește mai mult »