Igiena este un lucru foarte important în viața de zi cu zi. Desigur, unii dintre noi o pot duce la extrem. Așa a fost și în cazul unui bărbat de 30 de ani, din județul Timiș care, probabil uitându-și peria de dinți acasă a intrat în panică. Așa, bărbatul iubitor de curat și de dinții albi, a mers în primul magazin și a luat o periuță electrică ce i-ar fi putut face dinții să strălucească.

Din nefericire, el n-a mai apucat să se bucure de efectele periuței de dinți pentru că a fost prins chiar înainte să apuce să o scoată din magazin. El și-a dorit-o atât de tare încât, chiar dacă poate nu și-a permis să dea 140 de lei pentru aceasta, n-a vrut totuși să plece acasă fără ea.

Cu toate acestea, acum, polițiștii Biroului de Ordine Publică îl cercetează pe bărbatul de 30 de ani, din județul Timiș, depistat în flagrant delict în timp ce sustrăgea o periută de dinți electrică dintr-un supermarket de pe strada Banu Mărăcine. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 140 de lei, a fost recuperat și predat societății comerciale, în cauză fiind efectuate cercetări pentru furt.

Recomandările redacției