Aproape două săptămâni au fost necesare pentru ca să se ajungă la o decizie în ce privește nota la proiectul de management aparținând directorului Filarmonicii arădene, Doru Orban. Astăzi a fost afișat rezultatul. Cum deja era previzibil, după timpul foarte lung de cântărire a lucrării, managerul a devenit…interimar. Altfel spus a picat cu nota 6,83. Pentru a fi validat i-ar fi trebuit minim nota 7. Dar, iată cum… sună, procesul verbal, publicat astăzi: „Având în vedere prevederile art. 8 lit. o) CAP II din anexa nr. 1 a Ordinului 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului – cadru al caietului de obiective, a modelului – cadru al raportului de activitate, precum și a modelului – cadru al contractului de management, Comisia de concurs a analizei noului proiect de management constituită conform Hotărârii nr. 563 din 28.12.2020 a Consiliului Local al Municipiului Arad s-a întrunit în data de 11.03.2021, ora 12,00, la sediul instituţiei, sala Regele Ferdinand din Palatul Administrativ în vederea susţinerii proiectului de management de către domnul Orban Doru, în cadrul unui interviu. În urma susţinerii proiectului de management în cadrul celei de a doua etape, domnul Orban Doru a obținut nota 6,83“. Așadar actualul manager va mai rămâne patru luni în funcție, dar ca manager interimar, după care se va organiza concurs pentru ocuparea postului. Contestația pentru această notă poate fi depusă până în 24 martie 2021. Totuși, este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple. De urmărit însă.
Actualitate 13
Jandarmii arădeni, prezenți la Grădinița cu Program Normal nr.26 Foto
citește mai mult »