Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au întocmit un dosar de urmărire penală urmare faptului că la data 05.02.2021, în intervalul orar 10.30-11.00, inculpatul, în baza unei înţelegeri prealabile cu doua coinculpate, a urmărit-o împreună cu coinculpatele pe persoana vătămată până la scara blocului  în care locuieşte, situat in mun.Arad, după care  a urcat după persoana vătămată la etajul 3, a împins-o şi a lipit-o cu capul de perete, şi i-a sustras prin smulgere borseta, în care se aflau acte personale şi un telefon mobil, provocându-i un prejudiciu de aproximativ 300 lei şi leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale.

În cauză a fost atribuit număr unic de dosar penal şi a fost dispusă începerea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale  faţă de inculpat cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 233 CP cu apl. disp. art. 77 lit. a) şi d) CP.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpat, dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile.

Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

 Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Recomandările redacției