Cutremurător: o fetiţă de doi ani a murit spânzurată în gluga de la hanorac

0
198
Ambulante pot fi vazute parcate la sediul Serviciului De Ambulanta Al Municipiului Bucuresti. Serviciul de ambulanta este suprasolicitat in perioada caniculara, peste 15% din interventiile ambulantelor realizandu-se in cazul persoanelor afectate de caldura

Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, luni, după ce o fetiţă de doi ani şi patru luni din localitatea arădeană Ţipari  s-a urcat pe un gard, iar la coborâre şi-a agăţat gluga de un ţepuş şi s-a spânzurat. Tragicul incident a avut loc în satul Ţipari, care aparţine din punct de vedere administrativ de comuna Sintea Mare. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, Brigitte Sighete, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că fetiţa de doi ani şi patru luni se afla, duminică seara, în curtea casei bunicii şi se juca. “În casă se afla bunica şi mama acesteia, care mai avea şi un copil de trei luni. Fetiţa a fost lăsată nesupravegheată să se joace în curte şi urcându-se pe un gard, la coborâre s-a prins gluga care era închisă până sus de un ţepuş de la gard şi s-a spânzurat. Când a găsit-o bunica, fetiţa era deja fără suflare”, a afirmat Brigitte Sighete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.