Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul unei paciente tratată la Spitalul TBC

0
743

Fiica unei paciente care a fost diagnosticată cu COVID-19 a depus o plângere penală care vizează internarea și tratarea mamei sale la Spitalul TBC din Grădiște.

În data de 4 iunie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Potrivit plângerii penale formulate în cauză de fiica unei persoane internate într-un centru de vârstnici, mama acesteia a fost transferată la Spitalul TBC din municipiul Arad, cu diagnosticul de SARS COV 2, fără ca aparţinătorii să fie informaţi cu privire la starea de sănătate şi diagnosticul persoanei în cauză.

„În  cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin.2 din Codul penal, precum şi continuarea urmăririi penale faţă de suspect.

Urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.