dossoCei trei jucători care au venit de pe bancă au fost decisivi pentru succesul UTA-ei cu FC Olt. Actorul principal al ocaziei din minutul 81 a fost însă Sindou Dosso, care – practic – i-a oferit bucuria golului lui Oara. „Este un jucător de careu de care aveam nevoie în ultimele minute și a evoluat bine astăzi. S-a sacrificat pentru echipă, sunt mulțumit de el. A venit cu ceva îndoieli la noi, nu era obișnuit cu antrenamentele, cu jocul nostru, dar a trecut o lună și s-a acomodat cu ce e pe aici, iar astăzi ne-a ajutat mult”, a spus Adrian Falub despre fostul fotbalist al lui Kecskemet.
În afara acțiunii ce a produs golul de trei puncte, atacantul de 26 de ani s-a mai aflat și în centrul altor faze periculoase, irosind o bună oportunitate de 2-0. „Sunt bucuros pentru ceea ce am reușit astăzi, mai ales că în prima partidă pe care am jucat-o la UTA am ratat destul. Cele trei puncte erau esențiale. Cel puțin eu am venit la UTA să câștig mereu, dar și colegii mei își doresc asta. Când m-a introdus pe teren, antrenorul mi-a spus simplu: intri să ne ajuți să câștigăm, iar pentru asta fă ce știi mai bine și ce ți-am spus la antrenamente. Așa că am intrat fără teamă și mi-am făcut treaba. Nu dau vina pe teren la șutul peste poartă din câțiva metri, pur și simplu am ratat. Ăsta e fotbalul mai ales pentru atacanți, nu poți înscrie tot timpul, ar fi frumos dacă ar fi așa. Sper să mă revanșez chiar în meciul următor”, a precizat Dosso la finalul disputei cu teamul lui Oprescu.
Utistul recunoaște că i-a fost greu în primele săptămâni la Arad, dar: „Acum mă simt bine aici, am avut nevoie de ceva timp pentru a mă adapta. A trebuit să-mi cunosc bine colegii, să învăț unele scheme de joc, iar acum mă înțeleg bine cu toți jucătorii pe care-i consider și prietenii mei. Cred în această echipă cu mulți fotbaliști valoroși și în acest antrenor care lucrează foarte mult din punct de vedere tactic cu noi. Cu toții putem ajunge în Liga 1 și cu condiția de a avea determinare la fiecare meci rămas de disputat până la finalul sezonului. Din câte știu eu, trebuie să câștigăm mereu dacă vrem să promovăm și eu zic că putem să facem asta”.
Deși vremea câinească i-a ținut departe de stadionul din Calea Aurel pe arădeni, ivorianul a apreciat publicul și în special componenții galeriei din peluză: „Avem niște suporteri magnifici, chiar prea buni cu noi în unele ocazii. Îmi amintesc că am pierdut la Mioveni, dar ei au rămas mereu alături de noi și ne-au încurajat mai departe. Nu am mai întâlnit așa ceva pe la echipele pe la care am fost și anume ca la înfrângere să cânte și să te scoată cumva din starea de tristețe”.
„Dosso a intrat foarte bine în joc, a avut zece minute de vis”, a punctat și Adrian Marțian, președintele arădenilor la finalul confruntării de vineri.

Recomandările redacției