tiganca

Două fete din Arad, au fost acostate în intersecţia de la Intim, de o ţigancă îmbrăcată în negru, care s-a oferit să le ghicească viitorul. La finalul întregii aventuri, cele două adolcescente au rămas fără telefon şi bijuterii din aur. Poliţiştii spun că de ani de zile, n-au mai fost sesizate astfel de situaţii. Astfel, fetele, de 16 respectiv 17 ani, au fost înşelate de o femeie care stătea la pândă pentru a păcăli cele mai naive suflete. Femeia nu a fost încă depistată, poliţiştii continuând cercetările în acest caz. Reprezentanţii IPJ Arad recomandă ca, în astfel de situaţii, persoanele în cauză să sune de urgenţă la poliţie, pentru identificarea făptaşilor. „Oamenii nu trebuie să se lase păcăliţi şi să creadă astfel de persoane. În momentul în care sunt abordate, aceştia trebuie să apeleze la poliţişti şi eventual să ofere cât mai multe semnalmente ale persoanei respective”, a declarat purtătotarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce. Cele două fete au descries aspectul fizic al femeii, pentru identificare, dar aceasta nu a fost încă găsită, astfel nici prejudiciul nu a fost recuperat. Ţiganca, în timp ce se afla în intersecţia de la Intim, le-a abordat pe fete pe stradă, oferindu-le să le ghicească viitorul dacă îi oferă obiecte personale de preţ, precum bijuterii sau telefoane. Fetele au făcut precum li s-a spus şi au pus obiectele într-o eşarfă, pentru ca ţiganca să le ghicească viitorul. Pe când totul s-a sfârşit, femeia palmase cerceii şi inelul din aur şi telefonul Samsung S5 ale celor două adolescente, şi s-a făcut nevăzută.  Teoretic, în acest caz, nu este vorba de furt, pentru că fetele au înmânat de bunăvoie bunurile care le aparţineau, dar este posibil ca părinţilor să le fi spus o altă poveste. De multe ori, adolescenţii, de frica părinţilor inventează părţi ale poveştii care nu sunt adevărate, cum că ar fi fost ameninţate cu o armă.  Poliţiştii consideră ca fetele nu au fost ameninţate, ci doar au fost păcălite de ţiganca „clarvăzătoare”.

Recomandările redacției