Miercuri, 4 martie 2020, am fost sesizați de Poliția Chișineu Criș despre un transport de purcei fără documente. Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad s-au deplasat la fața locului constatând existența unui număr de 24 capete purcei, fiecare având în jur de 20 kilograme. Toți erau necrotaliați și fără nici un document de proveniență sanitar veterinar“ , declară dr. Viorel Agud, director executiv la D.S.V.S.A. Arad. Animalele erau înghesuite într-un autoturism Skoda Octavia, cu număr de Dâmbovița, în condiții greu de imaginat. Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad au confiscat animalele și transportul a fost dus la o unitate de neutralizare unde animalele au fost ucise și incinerate. Costul acestei operațiuni a fost suportat de transportator. În plus s-a aplicat sancțiunea contravențională de 6000 lei conform H.G. 984/2005 cu complectările ulterioare . Menționăm că transportatorul era dintr-o comuna din județul Dâmbovița, unde evoluează pesta porcina africană.

Recomandările redacției