salajanAlb-negrii s-au mobilizat în fața echipei pe care, indirect, o ajutau să promoveze acum două campionate, (învingându-i rivala din Hunedoara) și au reușit să termine învingători pentru a doua oară în liga secundă.
Irimia a avut o intervenție bună în debut de meci în fața lui Bujor (2), apoi Boștină a fost la originea câtorva ata­curi peste care arădenii au trecut cu bine.
Șoimii l-au avut pe Ovidiu Bulzan extrem de activ în prima parte. De la blondul mijlocaș a plecat o primă fază periculoasă: a centrat în careu de la 30 de metri, Sălăjan a reluat cu capul, dar internaționalul de juniori din poarta Olimpiei a prins (17). Trip a parat și exe­cuția cu efect a lui Bulzan de la 20 de metri (18), dar părea condamnat după ce Faur l-a faultat în careu pe același fotbalist al gazdelor (23). Precis, deobicei, de la punctul cu var, Remus Lung n-a reușit finalizarea dorită, iar Trip a respins!
Pâncotanii au arătat ușor descumpăniți după ce au ratat penalty-ul, dar s-au regrupat rapid. Pe final de repriză, Suciu a fost autorul unei foarfeci spectaculoase pe care Trip a prins-o (41).
Începutul de act secund a fost animat și a venit cu golul mult-dorit: Gîlcă a driblat în suprafața de pedeapsă, i-a pasat lui Sălăjan, atacantul a valsat și el printre apărătorii adverși și l-a învins pe portarul Olimpiei cu șut din cădere de la 2 metri, 1-0 (48).
Oamenii lui Cuedan au gestionat bine restul meciului. Antrenorul i-a oferit și lui Burian șansa debutului în tricoul Șoimilor în liga secundă, iar atacantul care a mai jucat la acest nivel pentru FC Olt a intrat bine: mai întîi i-a întors o minge lui Sălăjan în 8 metri, mingea a trecut la o palmă de transversală (66) și, mai târziu, a pătruns debordant în careu, Trip i-a respins șutul din 7 metri, Bulzan a urmărit și a tras în bară (86).
Avantajul luat imediat după odihnă s-a dovedit însă îndeajuns, iar cei din Podgorie se gândesc cu optimism la ultima deplasare a sezonului, cea de la Slatina.
Formații:
Șoimii: Irimia (46 Pașcalău) – Maghici, Lengyel, Lung, Siminic – Bulzan, Suciu, Dubeștean, Gîlcă (65 Burian) – Cuedan – Sălăjan (73 Mihai). Antrenor: Dan Cuedan
Olimpia: Trip – Muntean, Mureșan, Heil, Iuhas – Rus, Micaș (62 Ioniță), Svarczkopf (50 Laso), Faur – Bujor (46 Apostu), Boștină. Antrenor: Tiberiu Csik.
Arbitri: Lucian Țiții (Sibiu) – Cristian Drăguț (Timișoara), Călin Cimponeriu (Lugoj). Observatori: Valer Vancea (Oradea), Ion Mureșan (Timișoara).
Cartonașe galbene: Gîlcă, Dubeștean, Sălăjan, Pașcalău / Bujor, Faur

Recomandările redacției