copil1Roland Nagy și trupa sa au pus, sâmbătă, punct unei lungi serii de meciuri amicale. UTA II s-a deplasat dimineață la Curtici, unde a învins Frontiera cu 4-1, pentru roș-albi marcând Leucuța, Capătă, Raț și Copil
Formația de start a UTA-ei II i-a reunit pe Mitrea – Suslak, Botiș, Wild, Raț – Cl Popa, Varga Stănaia, Copil – Rus Leucuța. Pe parcurs, au mai intrat Bodea – Cotoc, Măgulean, Capătă, Hlistei și Gheorghiță.
Cu o zi înainte, Nagy și-a mai condus echipa într-un amical, disputat în compania celor de la Banatul Sînnicolau Mic. A fost 4-0, iar în formulă și-au făcut loc mai mulți componenți ai echipei de juniori republicani A, care duminică reiau campionatul cu deplasare la Poli Timișoara. „E gata sezonul amicalelor, am intrat,  de-acum, în linie dreaptă”, a concluzionat team-managerul Radu Anca.

Recomandările redacției