Două zile de activități culturale la Moneasa

0
1671

Păcat că un program atât de bine organizat, cu activități inedite și interesante, s-a bucurat de o prezență firavă în cele două zile la Moneasa, de sâmbătă și duminică. Vremea nefavorabilă, mohorâtă, cu ploaie din abundență și un frig de toamnă târzie a făcut ca mulți turiști să nu participe la aceste programe desfășurate în două zile, pentru care organizatorii au depus multă trudă și osteneală. Toată lumea a sperat până în ultima clipă că în cele din urmă s-ar putea ca mama natură să țină cu organizatorii și să aibă parte de o vreme frumoasă. Lucrurile au fost însă așa cum a dorit vremea, împotriva căreia nu te poți pune.

Până la urmă, mai sub umbrelă mai sub o rază de soare, programul s-a desfășurat după cum a fost stabilit, însă cu un număr redus de spectatori, de vină fiind, așa cum am mai spus, vremea capricioasă.

În prima zi a fost organizat Târgul Meșterilor Populari, un eveniment aflat la ediția a XVIII – a. La târg au venit meșteri din mai multe zone ale țării și cu diferite meșteșuguri. Activitatea a fost coordonată de Centrul Cultural Județean Arad, doamna director Ioana Engelhart, însoțită de personalul din subordine, fiind prezentă la manifestări.

Meșterilor populari le-au fost oferite locurile unde și-au desfășurat meșteșugul, având parte de condiții optime, ferite de ploaie și căldură. Pe lângă toate astea, li s-a oferit cazare și mâncare pe parcursul celor două zile, de 28 și 29 august.

Este de remarcat așadar grija pe care o au cei de la Centrul Cultural Județean Arad față de acești meșteri, printre puținii care mai țin cont de tradiții și obiceiuri. Au fost prezenți în jur de 20 de meșteri.

Doară nu credeți că în cea de a doua zi, vremea a fost mai blândă cu noi. A plouat și a fost la fel de frig ca și în prima zi a Târgului Meșterilor Populari.

Festivalul Concurs al Cântecului Popular din Țara Zărandului – ediția 51!

După cum spuneam, a doua zi a fost soră cu prima din punct de vedere meteorologic: capricioasă, răcoroasă, mohorâtă, de parcă era toamna în toi.

După cum am precizat, lipsa cetățenilor de la acest program s-a datorat vremii nefavorabile. Și în timpul programului care a avut loc în grădina de vară spectatorii au avut nevoie de umbrele împotriva precipitațiilor continue. Păcat de programul organizat, care a fost unul de excepție. Această activitate a fost organizată de Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean și primăria Moneasa. Știm că la acest concurs organizat în frumoasa stațiune Moneasa au participat concurenți din nouă județe. Îți era mai mare dragul să îi privești îmbrăcați în costumele populare specifice din zona de unde au venit: Banatul de munte, Bihor, Oltenia, Gorj, Țara Zărandului, Teleorman, Mureș și din alte zone.

S-a constituit un juriu din specialiști, care au punctat fiecare concurent ce s-a prezentat în fața publicului. Apoi, membri juriului au departajat între ei ținând cont de faptul că toți concurenții au fost foarte buni. Așadar, departajarea nu a fost una ușoară. Până la urmă, premiile au luat totuși calea Olteniei. Asta e! Au fost mai buni, mai ascuțiți la limbă și au avut urechea mai bună. Noi însă îi apreciem pe toți cei care s-au prezentat: au dat tot ce au putut, tot ce a fost mai frumos. Tocmai de aceea, am ținut să nu mai ieșim cu tot felul de nume de câștigători.

Pe lângă acești concurenți aflați la început de drum pe scările carierei artistice, s-au mai urcat pe scenă artiști consacrați și un invitat special: Marius Ciprian Pop.

Chiar dacă ne mai și plouă, răbdăm, la ce program este!“

După o perioadă de vreme în care am fost nevoiți să stăm la izolare, am scăpat și noi ca și câinele din lanț să venim la acest program de muzică populară. Cam acestea erau șoaptele spectatorilor.

O prezentatoare încântătoare, cu care ne putem mândri nu doar cei din zona aceasta, ci întregul județ, este Voichița Suba. Ea a prezentat întregul program, după care, bineînțeles, și-a cântat și ea cântecele din zonă.

Programul a început cu Ansamblul Rapsodia, condus de profesorul Vasile Rus, după care a urcat pe scenă Malvina Nagy, urmată de Tiberiu Crișan, Cornelia Căprar Roman, Voichița Suba, soții Ramona și Petrică Vita și în încheiere mult așteptatul părinte Marius Ciprian Pop, care a ridicat în picioare publicul, ropotele de aplauze nemaicontenind. În încheiere, părintele a precizat că vine cu mare drag la Moneasa de fiecare dată când este invitat.

Ioan Nuțu Herbei, primarul Monesei, a mulțumit celor prezenți pentru participarea la eveniment „și dacă Dumnezeu vrea să fie bine vom organiza și celălalt eveniment. Dar asta rămâne de văzut. Vedeți cum se joacă acest Covid cu viețile noastre.

Eu încă o dată vă mulțumesc celor care sunteți alături de noi“, a precizat edilul șef.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.