Vaccinul gripal va fi disponibil începând cu data de 15 septembrie, urmând a fi utilizate un milion de doze pentru imunizare gratuită în cadrul campaniei derulate de Ministerul Sănătăţii. Sorina Pintea a spus că au fost luate toate măsurile pentru a evita întârzierile imunizării.

„În acest an, 1 milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate pentru imunizarea populaţiei la risc în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătăţii. În baza unui Acord-Cadru, Ministerul Sănătăţii a semnat contractul subsecvent pentru achiziţionarea dozelor de vaccin gripal şi a stabilit calendarul de livrare în teritoriu. Valoarea cu TVA a contractului este de 11.205.200 lei. Conform contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei, livrarea se face de către furnizor la direcţiile de sănătatea publică, începând cu data de 15 septembrie 2018”, arată Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă, conform Mediafax.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat că acordul-cadru la permite instituţiei să asigure aprovizionarea la timp cu vaccinuri. Ministerul Sănătăţii mai arată că va fi derulată o campanie de vaccinare gratuită în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Recomandările redacției