Dr. Dana Olar, medic șef Secție Pneumologie 2, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad este primul arădean vaccinat împotriva Covid. Vaccinarea a avut loc în această dimineață, la ora 08.15.
„Vaccinarea reprezintă singura soluție logică și care are efect împotriva acestei boli care ne-a separat de ceilalți din jurul nostru. Soluția o reprezintă imunizarea. Altfel vom suferi un val de singurătate, vom rămâne distanțați față de societate, față de familie și cei apropiați“, a declarat dr. Dana Olar.
În ceea ce privește vaccinul, nu a avut nici o emoție. „Am citit prospectul vaccinului, nu am avut nici o emoție în ce privește vaccinul. Este cât se poate de sigur“, a mai spus medicul care lucrează în Spitalul Județean Arad din anul 1989. 
Vaccinarea s-a derulat fără nici o problemă și fără nici o durere. „O înțepătură, atât am simțit, în rest nimic. De la primul pacient pozitiv pe care la-m tratat în urmă cu 10 luni, am sperat la acest vaccin“, a mai adăugat medicul arădean. 
Dana Olar a atras atenția că față de primul val de pacienți, al doilea val este mult mai grav. Motiv în plus de responsabilizare a populației de a se vaccina.
 
Un număr de 769 de cadre medicale sunt înscrise pe lista pentru vaccinare. În acest moment, județul nostru dispune de 670 de doze de vaccin. Dozele vin de la Timișoara, iar cererile se fac de pe o zi pe alta.  
Astăzi sunt înscrise 203 cadre medicale pentru vaccinare la Arad, plus la Ineu.
Mâine sunt înscrise 306 doar de la Arad. 
 
 
 
 
 

Recomandările redacției