de Victor Sava
Care ar putea fi oare motivele pentru care cineva ar vrea să devină arheolog, ţinând cont de numeroasele inconveniente ale meseriei?
Ce te motivează să mergi pe teren în zilele toride ale lunii iulie, ori pe gerul din ianuarie? Odată ajuns pe săpătura arheologică, ce te face să lucrezi opt ore în zăpadă, ori în noroi? Ştiind că ai dobândit de câţiva ani o minunată rinită cronică alergică, de ce îţi petreci câteva luni din an în praf şi polen? Totodată este cunoscut faptul că începând cu vârsta de 35-40 de ani cei mai mulţi dintre arheologi suferă de artrită, ori afecţiuni ale coloanei vertebrale. Scăpat de praf, nămeţi, ori noroaie te afunzi alte câteva luni într-un birou ticsit de artefacte pe care le conservi, restaurezi, descrii şi desenezi. Tuturor acestor neajunsuri li se adaugă o recunoaştere socială aproape inexistentă şi o remuneraţie nesatisfăcătoare. Aşadar, de ce ar fi cineva atras de meseria de arheolog şi ce îl poate motiva pe un arheolog să meargă mai departe, ţinând cont de toate cele expuse?
Încă din zorii istoriei omenirea a fost pusă în mişcare de un set numeros de motivaţii, atât personale, cât şi colective. Dacă la începuturi scopul principal era supravieţuirea cu orice preţ, treptat civilizaţia umană dezvoltă resorturi mult mai subtile. Fără a avea pretenţia de exhaustivitate consider că factorii principali care au pus şi încă pun civilizaţia umană în mişcare sunt aspiraţia către putere, aspiraţia către a avea, sexul şi cunoaşterea.
Aş dori să precizez că mă voi referi la acei arheologi care îşi fac meseria din pasiune şi nu datorită unei conjuncturi oarecare. Să stiţi că am cunoscut şi persoane care au ajuns întâmplător practicanţi ai acestei meserii. Dar nu aceştia reprezintă subiectul nostru, voi vorbi doar în numele celor care sunt pasionaţi cu adevărat de arheologie.
În mod normal toate dezavantajele deja descrise ar trebui să îndepărteze potenţialii doritori de arheologie, dar constat că nu este chiar aşa. Aşadar, ce te motivează, de ce ai vrea cu tot dinadinsul să stai ore în şir în zăpadă şi praf pentru a dezveli lumi pierdute?
Având în vedere insuficienta recunoaştere socială de care beneficiază breasla arheologică, cred că trebuie excluse ca motivaţii setea de putere, ori fuga după gologani. Ceea ce îi rămâne arheologului este nesfârşita sa sete de cunoaştere. Vrea să ştie tot ceea ce poate fi ştiut despre trecutul omenirii, iar pentru aceasta trebuie să te naşti cu o curiozitate extraordinară.
Totodată consider că arheologul este motivat şi de dependenţa sa de aventură. Este într-adevăr o aventură să identifici o veche aşezare umană, să stai zi de zi la + 40 °C, ori să dezveleşti un bogat cimitir, vechi de 6.000 de ani. Pe drept cuvânt, arheologia este o aventură ce te urmăreşte pentru tot restul vieţii, iar zi de zi te simţi precum Sherlock Holmes, încercând să desluşeşti complicatele iţe ale unor lumi dispărute.
În acelaşi timp toate inconvenienţe descrise mai sus devin nule în faţa sentimentelor care te încearcă atunci când descoperi un artefact pe care nimeni nu l-a mai ţinut în mână, ori văzut de câteva mii de ani.
Sport 39
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »