În primul capitol al Facerii din Biblie, versetul 27 se spune, citez: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.“

Aşadar omul are o origine divină, are ca prototip pe însuşi Creatorul a tot şi a toate. În mod firesc în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali judecaţi, oricare le-ar fi culoarea pielii, oriunde ar trăi şi oricare le-ar fi credinţa. Dumnezeu fiind drept şi nepărtinitor, El nu face prin însuşi structura sa divină nedreptăţi. Măsura judecăţii sale este egală pentru toată lumea. El judecă pe fiecare om în parte după faptele săvârşite, intenţionate sau gândite.

Nimeni nu are argumente să afirme că Dumnezeu ar fi alb, precum noi, europenii. Poate Dumnezeu este negru, căci există oameni cu chipuri negre. Poate Dumnezeu este galben, căci există oameni cu chipuri galbene. În faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt priviţi la fel. Cine ne dă nouă europenilor cu pielea albă dreptul să spunem că numai noi, albii suntem chipul lui Dumnezeu?

Această trufie iscă dereglări comportamentale, naşte gesturi rasiale, împărţirea oamenilor în rase superioare şi rase inferioare. Durerea este cu atât mai greu  suportată de mine cu cât aceste trufii şi dereglări se strecoară încet-încet şi în rândul bisericii creştin-ortodoxe, biserică printre ai cărei credincioşi mă număr şi eu.

Nu pun acum în discuţie sexul lui Dumnezeu din citat (că ar fi bărbat, ar fi femeie sau hermafrodit) şi  la ce-i este util un atare organ sexual, ţinând seama de faptul că Domnul nu face nimic întâmplător, nimic fără vreun rost. Nu discut acum nici despre misoginismul religiilor, despre desconsiderarea femeii, poate altădată.

Probabil se vor scandaliza de aceste vorbe unii habotnici sau prelaţi cu fruntea îngustă, unii chiar vor leşina şi mă vor ameninţa creştineşte. Treaba dumnealor, eu sunt creştin ortodox şi gândesc ca un creştin-ortodox din secolul XXI, nicidecum ca cei din Evul Mediu.

Călugărul creştin-ortodox, marele om de cultură, eseist, critic literar, ziarist, jurist Nicolae Steinhardt a spus, citez: „Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi… Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea.“ (Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia-2005 pp.26-27).

Acum ceva vreme, în perioada 16-27 iunie 2016 a avut loc la Creta o întâlnire a întâistătătorilor din Bisericile Ortodoxe, la care a luat parte şi Patriarhul Daniel, ocazie cu care s-a hotărât interzicerea căsătoriilor între ortodocşi şi ne-ortodocşi; de asemenea căsătoria dintre ortodocşi şi ne-creştini va fi absolut interzisă. Aceste hotărâri ale ortodoxiei internaţionale nu fac altceva decât să aţâţe şi mai mult spiritele rasiste, făcând un rău incomensurabil creştinătăţii. Şi acest lucru  a venit tocmai în această perioadă în care religiile internaţionale cunosc o bulversare nemaiîntâlnită de pe vremea cruciadelor, când se duceau războaiele sfinte din Evul Mediu.

Cum se vede, prin aceste hotărâri se dă apă la moară ideilor rasiste, intoleranţei religioase şi trufiei, precepte străine bisericii creştine.

Dragi prelaţi ortodocşi, reveniţi-vă! Ancoraţi-vă în secolul XXI, ieşiţi din mentalităţile Evului Mediu! Nu puneţi paie pe foc!

Altfel veţi zăpăci turma enoriaşilor ortodocşi şi aşa destul de bulversată de eopca actuală.

Recomandările redacției