Au trecut şi alegerile parlamentare, iar rezultatele demonstrează atipicitatea votantului român, plasat parcă mereu contra-valului occidental. Nu ştiu dacă asta este întotdeauna de rău, dar spre deosebire de votanţii din America, care au riscat cu Trump, de „referendum-iştii“ britanici care au hotărât ruperea de Europa, italienii care s-au opus categoric reformei constituţionale, bulgarii şi moldovenii care şi-au ales ca şefi de stat nişte anti-europeni, şi chiar şi austriecii care au fost destul de aproape de a fi conduşi de un extremist nazist, românii s-au dovedit pe invers. Au votat foarte cuminţi, au mers în rânduri de câte doi, cu mânuţele la spate, în mers sincron, tăcuţi şi fără gălăgie şi au pus liniştiţi, şi poate adormiţi, ştampila pe PSD. În timp ce alţii fierb prin lume şi prin Europa, la noi se votează căliu. Votăm PSD-ul, că pe ăştia îi ştim şi sunt cuminţi, nu ies din casă. De-o fi bine, de-o fi rău… Dracu ştie. Că Dumnezeu sigur nu se bagă în aşa ceva, deşi este invocat mai mereu de către gura politicienilor noştri, însă numai ca mijloc electoral. Scopul nu se schimbă niciodată: puterea şi banii.
Şi ca întotdeauna, după alegeri, apar comentatorii, aşa-zişii analişti politici. Ăştia au întotdeauna dreptate şi ştiu cu mult dinainte că aşa urma să se întâmple. Mai mult, ştiu şi ce va urma, iar sfaturile lor sunt indispensabile, precum… izmenele la culcare. Părerile diferă doar în funcţie de culoarea postului de televiziune: Realitatea TV este neagră de supărare, B1 TV încearcă să maximizeze rezultatul obţinut de poşârca lui Băsescu- PMP, Antena 3 este în erecţie totală, iar România TV încearcă pe toate părţile să îi găsească de lucru fostului şef de la tineret PSD – Victor Ponta. Parcă Digi TV mai încearcă să păstreze aparenţa echidistanţei, însă cu invitaţi care nu ştiu să grăiască pe gaura gurii decât „adevăruri absolute“, de parcă întreaga cunoaştere a lumii zace în acel cap hâd, de CTP, de unde fărâmiţe de lumină se propagă spre muritorii de rând.
După cum spuneam, toate comentariile acestor „analişti“ diferă în funcţie de culoarea postului la care slujeşte. Cu toate astea, o părere unanimă, care a prins contur pe la toate mesele de dezbatere post-electorală, a ieşit la iveală: România nu mai are forţă politică de dreapta. Motivul ar fi tocmai rezultatul înregistrat: peste 45% dintre voturi au mers înspre singurul partid de stânga, în timp ce PNL nu a fost în stare să obţină nici măcar jumătate. Personal, consider greşită această părere şi am în vedere anumite aspecte. În primul rând, trebuie să ţinem cont de reprezentativitatea votului: nici măcar 40% dintre alegători nu au votat. Apoi, se ştie foarte bine că electoratul PSD-ist este unul mult mai activ decât cel de dreapta. Asta înseamnă că PSD are undeva până în trei milioane şi jumătate de alegători, cam un sfert din populaţia cu drept de vot. Problema dreptei politice româneşti o reprezintă mai degrabă lipsa de unitate. Dacă adunăm procentele PNL-ului cu cele ale USR, PMP şi chiar PLR-ul lui Tăriceanu, până la urmă tot de dreapta, ne dă o sumă aproape egală cu cea a PSD-ului. Ca dovadă, dreapta există. Doar că lipsa unităţii, a unei strategii comune, la care se adaugă slaba gestionare a principalului partid de dreapta, PNL-ul, fac din aceste alegeri parlamentare un singur câştigător: stânga.
